Dreptul la excelenta

SuccesIntamplator (sau nu :) ) am citit, astazi, un articol al unui autor american, care indemna la evitarea unor atitudini si obiceiuri care ne pot face nefericiti sau, oricum, ne pot afecta calitatea vietii. Mult mai interesante au fost comentariile, aprinse si numeroase, pornite de la nemultumirea unei cititoare; ea se plangea ca prea este la moda “excelenta”, ca oamenii obisnuiti pot fi foarte fericiti asa cum sunt ei, muncind 10 ore pe zi pentru un salariu mic sau modest, band bere, uitandu-se la televizor, jucandu-se cu copiii si cainele pe peluza din spatele casei si fiind foarte multumiti de ceea ce altii ar numi mediocritate. Desigur, urmau zeci de comentarii pro si contra.

Buna intrebare: ce este mediocritatea? Prin DEX, gasim referire la o “insuficienta de valoare, calitate sau merite”, “lipsa de calitati intelectuale, de merit sau de spirit”. Subiectiv, ne conduce la ideea de a nu fi complet satisfacuti de ceea ce suntem, facem sau avem si, oarecum obiectiv, la obtinerea unor rezultate care, masurate, nu se ridica peste medie. Spun “oarecum” pentru ca nu putem masura profunzimea unor extraordinare trairi sufletesti, de exemplu.

Deci, cuvantul cheie ar fi “medie”. Ce-i de facut, insa, cand media devine tot mai joasa, cand “manelizarea” devine un fenomen extins si isi pune amprenta pe minte, conduita, aspiratii, cand lumea noastra se bazeaza pe imagine sau aparenta, gandire copy-paste, shopping si “latest news”?

Si, apoi, sa ne intrebam:

–       Cine mai creaza, astazi, mituri, basme sau povesti care sa traverseze istoria, sa inspire umanitatea si sa transmita intelepciunea generatiilor viitoare?

–       Ce eroi ne mai inspira (si nu ne referim la cine a mai facut – si cate – niste miliarde de dolari)?

–       Cine ne mai da lectii de sfintenie, iubire grandioasa sau mistica adevarata?

–       Ce literatura contemporana ne mai tine ziua si noaptea treji, ne aduna laolalta sa o intoarcem pe toate partile, sa o recitim cu nesat si sa o dezbatem, plini de entuziasm?

In ciuda faptului ca inteleg dreptul fiecaruia de a trai asa cum doreste, nu pot sa ader la o nesfarsita “libertate” (a se citi “comoditate”), pentru ca inteleg si ca putem avea o viata traita aproape degeaba. Asa cum avem dreptul la mediocritate, avem si dreptul la excelenta :)

Pana la urma, daca suntem realisti, manualele de istorie relateaza despre ceea ce a fost important, cele de literatura prezinta operele considerate valoroase, muzeele expun ceea ce inspira si expira talent exceptional si viziune (ma rog, exceptie facand o parte din pseudo-arta contemporana). Se pare ca istoria nu are memoria mediocritatii. Altfel spus, excelenta conteaza.

Desigur ca este extrem de important sa fim multumiti cu si recunoscatori pentru ceea ce suntem sau avem, intr-un anumit moment al vietii, insa asta nu inseamna sa nu tintim spre a ne dezvolta, mai departe. Asadar, sa meditam un pic la “frecventa” pe care vrem sa vibram si sa luam deciziile care credem ca ne vor face fericiti. Nu trebuie sa ajungem cu totii in manualele de istorie, dar trebuie sa evoluam si nu sa involuam. Seriozitatea, profunzimea, profesionalismul si competenta, totusi, nu pot dauna decat comoditatii sau inertiei, doua atribute pe care sigur nu vrem sa le lasam mostenire generatiilor viitoare.